RADU NEGRESCU-SUTU

 







Radu Negrescu‑Sutu (Soutzo) (n. 28 august 1950, Bucuresti) este un scriitor contemporan roman.


Intre 1968 si 1970, publica poezie de factura suprarealista in tara, la revista studenteasca Amfiteatru, condusa de poeta Ana Blandiana. In 1975 se dedica studiului picturii si Istoriei Artelor. Face pelerinaje anuale la manastirile din Moldova, unde studiaza iconografia.


Anul 1977 il gaseste in conflict deschis cu regimul comunist, ca semnatar al apelului lui Paul Goma si coautor si semnatar impreuna cu Ioan Marinescu, Dan Iosif Nita, Raymond Paunescu si Nicolae Windisch al unui protest impotriva nerespectarii drepturilor omului in Romania (Grupul Canal 1977). Este arestat si condamnat la un an de munca fortata la Canalul Dunare‑Marea Neagra. In urma grevei foamei declarata public la 23 august 1977 si tinuta efectiv timp de aproape o saptamana in conditii de torturi fizice si psihice din partea Securitatii si in urma interventiei organizatiei Amnesty International si a presedintelui Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter, este eliberat si expulzat din tara la sfarsitul aceluiasi an, obtinand azil politic in Franta si stabilindu‑se la Paris.


Expune pictura religioasa in Austria, Franta si Germania, trecand ulterior la suprarealism.


Dupa revolutia romana din 1989 abandoneaza pictura, devenind membru al Asociatiei Ziaristilor Romani din Vest (AZR), publicand cateva sute de articole literare si politice in ziarele romanesti din tara si exil, precum si o suita de interviuri cu personalitati din lumea literara si artistica a exilului. De asemenea, devine membru activ al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (AFDPR) si al Uniunii pentru Regele Mihai (UPRM) din Franta, intre 1990 si 2000. Colaboreaza, in 2002, la Memorialul Durerii, realizat de Lucia Hossu‑Longin.


Lucrari: Zece Amintiri (1996), Dialogul Teologilor (1995), Eseuri (1996), Poarta Luminii (1999), Concertul de Haendel (2000), Dialogul Teologilor II (2009).


 


1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?


 


Perspectiva mea, eu traind in exil, este diferita de cea a unui roman din Tara, care are o alta perceptie a situatiei. Eu nu ma mai confrunt cu magistratura romana ca in 1977, cand judecatorul Liviu Giurgiu si procurorul Victor Zeicescu, magistrati obedienti si nu independenti, m‑au condamnat pentru a nu se pune rau cu puterea. Vorbesc aici de experienta mea personala, insa abuzurile din trecut ale magistraturii romane nu se limiteaza doar la ea. Imi place sa cred ca astfel de cazuri nu mai pot exista astazi.


 


2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?


 


Bineinteles ca nu trebuie trecuta cu vederea, intrucat, in principiu, noul regim nu are nevoie de specialisti buni, dar corupti. Realitatea este putin diferita. Magistratul cu „studii serioase” in U.R.S.S., deci un „bun specialist”, care m‑a condamnat pe mine la Canal in 1977, la ordinele Securitatii, a fost promovat dupa 89 la Curtea Suprema de Justitie! Nu putem intra in Europa cu mentalitatile trecutului comunist, de aceea persoanele cu astfel de mentalitati trebuie schimbate. Cred insa ca in cei 20 ani de la Revolutie am avut tot timpul sa pregatim cadre noi, cu o noua mentalitate, cu conditia sa nu fi fost formate tot de cadrele vechi!


 


 3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?


 


Este greu de vorbit despre o coruptie politica generalizata a magistraturii in tarile democratice ale lumii. In tarile conduse de o dictatura, fie ea de stanga sau de dreapta, situatia se prezinta diferit, insa noi nu trebuie sa ne ghidam dupa acestea, daca dorim realmente sa schimbam ceva in bine.  


 


4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?


 


Bineinteles ca nu as avea inca nicio incredere, intrucat timpul este prea scurt si societatea este inca condusa de cei cu mentalitatile trecutului, iar unui magistrat care deranjeaza interesele celor puternici i se ia dosarul, este revocat din functie si este pensionat.


 


5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?


 


Asa cum o societate ideala inca nu exista, nu se poate vorbi nici de judecatorul ideal. Nu trebuie insa ca aceasta sa devina scuza pentru a nu indeplini actul de dreptate, chiar daca acesta este indreptat contra puternicilor zilei. Daca mita sau promovarea profesionala nu influenteaza decizia judecatorului, cred ca ne apropiem de perceptia justitiei ca un principiu filosofic, juridic si moral.